Zile oribile...!

Nu stiu cum sunt altii dar eu cand plang, plang. Si am ajuns in situatia in care plang zilnic si sincer nu stiu cum sa mai ies din "groapa Marianelor" in care m-am afundat. Si, desi se spune ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce, acum cred ca limita s-a depasit. Am umplut un lac de lacrimi, am sufletul mai mult decat otravit si orice remarca, orice cuvant care nu e la locul lui poate declansa furtuna. Nici eu nu stiu care motiv ma face mai tare sa ma descarc, dar cert e ca paharul meu s-a varsat de atatea ori incat a cazut de pe birou si sa spart. Si inimioara e mai grav decat cioburile de pe parchet. E ca si cum paharul s-ar fi spart in mii de bucatele peste care a trecut si o masinarie de'aia turbata care netezeste bitumul pe sosele. Data fiind situatia mai sus prezentata sa nu va mire ca am ajuns sa nu ma despart de paturica pufoasa cu Hello Kitty. E singura care... ma alina. Si chiar daca arat mai ceva ca Zorro, nu o parasesc nici cand parcurg traseul camera - bucatarie ca deh... daca vine tornada? "Eu sunt mai tare ca sabia lui Zorro" (Unguru` Bulan :))

Maine plec, iar. Iar las sufletul in casa, incuiat in dulapior de data aceasta. Se pare ca lunile iunie - iulie sunt predestinate tristetii. :(

PS: Delectarea de seara se numeste "Devil wears Prada". Poate sunt singura care n-a vazut filmul.